Controale/supracontroale R.G. – 2023
Informăm toți crescătorii membri A.C.B.C.R. că în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al A.C.B.C.R. începând cu luna februarie se vor efectua controale/supracontroale, de către Responsabilul Registrului Genealogic și/sau persoanele desemnate de acesta pentru efectuarea controalelor în exploatațiile care participă la Programele de Ameliorare aprobate ale raselor Charolaise și Limousine.
Menționăm că în urma supracontroalelor se vor verifica următoarele:
1. Sistemul de identificare a animalelor de reproducție:
- individualizarea animalelor înscrise/înregistrate în R.G.;
- existența documentelor de identificare a animalelor.
2. Sistemul de înregistrare a pedigreelor animalelor care sunt fie înscrise, fie înregistrate și eligibile pentru înscrierea în R.G.:
- modul de înregistrare a evenimentelor de reproducție;
- raportarea evenimentelor de reproducție.
3. Cerințele privind reproducția:
- metoda de reproducție;
- respectarea cerințelor privind reproducția;
- evidența reproducătorilor masculi activi la reproducție;
- evidențele de fermă;
4. Verificarea prin sondaj a standardului rasei animalelor rasă pură înscrise în R.G.;
5. Verificarea modului de întocmire și transmitere a documentelor de notificare conform Programelor de Ameliorare:
-Anexa 3, Anexa 8, Anexa 10;
- modul de determinare a greutății la naștere a vițeilor precum și ușurința la fătare a vacii, caractere care fac parte din calculul valorii de ameliorare.
Dacă în urma acestor acțiuni se constată deficiențe în respectarea cerințelor privind participarea la Programele de Ameliorare, A.C.B.C.R. poate recurge la aplicarea următoarelor sancțiuni:
- anularea numerelor de registru acordate anumitor animale;
- anularea Certificatelor Zootehnice eliberate în cazul în care se dovedește ulterior că informațiile furnizate de crescător sunt inexacte;
- inactivarea unor animale înscrise/înregistrate în Registrul Genealogic;
În cazul în care se constată deficiențe majore privind respectarea prevederilor Programelor de Ameliorare, Biroul Tehnic Central poate emite următoarele decizii:
- inactivarea din R.G. a candidaților la selecție în cazul în care crescătorul nu respectă cerințele privind identificarea animalelor, reproducția animalelor de rasă pură precum și a modului de înregistrare a pedigreelor;
- suspendarea pe o perioadă determinată a crescătorului de la Participarea la Programul de Ameliorare;
- excluderea definitivă a crescătorului din Programul de Ameliorare.
De asemenea vă reamintim că în conformitate cu ,,Regulamentul de Organizare și Funcționare al A.C.B.C.R.’’crescătorii au obligația de a permite liberul acces a echipei de control, respectiv al persoanelor din cadrul Biroului Tehnic Central.
Atenție!
În cazul în care vreun crescător nu permite efectuarea supracontrolului, se va recurge la excluderea definitivă a acestuia din Programul de Ameliorare și inactivarea animalelor înscrise/înregistrate concomitent cu rezilierea contractelor de prestări servicii R.G. și C.P.P.